Eram pe Teiul Doamnei, in frumoasa seara
de 2 iulie, in jurul orei 20. Mergeam sufocata de gandurile mele cand deodata
imi atrag atentia sandalele fosforescente ale domnisoarei din fata mea. Ma uit
putin la ea, la restul „autfitului” si imi fac deja in minte o impresie buna. Asta
este un obicei al meu, sa imi fac "impresii" despre oameni pe care nu ii cunosc. Am
citit la un moment dat in adolescenta, intr-o carte a lui Teodoreanu cum
eroina principala avea ca pasiune sa stea in mijlocul pietei centrale a
orasulu, sa se uite la trecatori si sa isi imagineze ce fel de viata au. Asa si
eu acum....fata cu sandale fosforescente imi facuse o impresie buna. Nu si
prietena ei kitschoasa, alaturi de care mergea, imbracata intr-o fusta nici
lunga nici scurta, cu parul prins intr-o parte ( evident!!) cu un
trandafir de plastic rosu ca focul si cu ochelarii de aviator lasati pe nas.
Traverseaza pe trecerea de pietoni, eu
dupa ele. Nu le urmaream, doar se parea ca avem un traseu comun. In doar 2
secunde de la traversare, fata cu sandale fosforescenta lasa lejer si cu toata
gratia sticla de suc pe care o terminase in rondul cu flori de pe trotuar.
Intamplator, rondul se afla exact in fata Sectie 7 de Politie. Nici macar nu s-a
uitat, poate cade pe trotuar, nu ramane artisitc printre flori. Indignarea mea
atinge cote maxime si desi vorbeam cu mama la telefon, nu reusesc sa ma abtin
sa nu ii spun ca gunoaiele se pun la cosul de gunoi. Buuunn. Si de aici incepem
telenovela. Surprinzator, fata cu sandale fosforescente se arata putin umilita
de observatia mea, insa prietena ei se simte de-a dreptul ofensata si imi spune:
„Dar cine esti tu sa imi spui cum sa ma port in cartierul meu?”. Niciodata nu
mi-a placut treaba asta cu cartierul meu, cartierul tau, cartierul nostru,pe
care am intalnit-o in Bucuresti,
predominant. „Nu este cartierul tau, este orasul nostru si daca am arunca cu
totii gunoaiele pe strada nu am mai avea spatiu sa ieism la plimbare!”. „Dar cine
esti tu sa imi faci mie observatie in cartierul meu?”
Ehh...nu stiu altii cum sunt, dar eu
cand vad omu’ ca persista in prostia lui.....il las in pace. Doar ca de data
asta nu am putut. Pentru ca daca nu le vom face observatie niciodata, daca ii
vom ignora pe acesti ignoranti, nu suntem cu nimic mai buni decat ei. Atata
mi-a trebuit ca am inchis telefonul, m-am intors la cele doua si le-am tinut un
discurs demn de ziua mondiala a ecologiei. Amandoua se uitau cu niste ochi
bulbucati la mine, dar nu le-am lasat timp sa spuna ceva. Nu stiu cate au
ineles ele din ce le-am spus, cat de mult au empatizat cu scenariile dramatice
pe care le-am expus, dar sper ca macar data viitoare sa se gandeasca de 2 ori
inainte sa arunce gunoaiele pe strada.
