Craciunul la Piata Obor

Pana acum nu am avut timp si nici rabdare sa stau intr-o piata bucuresteana in preajma Craciunului si sa ma bucur de atmosfera. Este un tablou mirific, un furnicar extrordinar, iar atunci cand este vorba de Piata Obor, totul se transforma intr-o piesa de teatru de revista redutabila.

Am petrecut azi 2 ore in piata Obor, ca sa vad Craciunul la piata si mi-a placut maxim. Pe langa faptul ca a nins tot timpul, oamenii erau ca furnicile, brazii erau in toate colturile, chilipirurile de Craciun la toate tarabele, iar comerciantiiiii, comerciantiiii....fac tot spectacolul. Va dau doar cateva replici:

" Viceroi, da! Polmol, da! Marboro, da!"

" Coronita, ia coronita de brad!"

" Tuva-n gura de ciori! Nu mai pieriti o data!"

" 5 lei toata telina!"

Iar faptul ca la gatul meu atarna un aparat foto profesional, le-a facut pe pirandele comerciante sa ma ia drept jurnalist, sa ma roage sa le pozez tarabele si sa le dau la ziar. Iar eu mi-am jucta rolul, recunosc.

Numai ca rolul meu de jurnalist mi-a adus si ceva neplaceri din partea paznicilor. Vigilenti, bineinteles. Au primit comanda prin statie sa se tina dupa mine si sa nu imi dea voie in hala. Asta da, aventura!

Impresii de expozant

Cu putin timp in urma am inceput sa explorez activitatea de miniprenor dezvoltand un magazin de cadouri inedite, experienta despre care voi povesti intr-un post separat.

In week-end am participat cu wowgifts.ro la doua targuri din Bucuresti, diferite ca si concept, dar cu tema asemanatoare.

Sambata am expus in cadrul evenimentului Intalnire Chic, organizat de Chic Chirag, un proiect foarte frumos, conceput de doua fete creative ale caror "siraguri sic" te atrag iremediabil. Intalnirea a fost una extrem de placuta, intr-un cadru intim si cu oameni sociabili. De altfel, socializarea a fost punctual forte al intalnirii. Desi vanzarile nu s-au remarcat, intalnirea a fost placuta prin atmosfera creata de organizatori.

Duminica am expus in cadrul unui eveniment de fashion, Cloud No 9, pe Str. Selari, in club Rococo din Centrul Vechi. O experienta foarte interesanta, sa ma aflu cu un stand de cadouri wow intr-o multime de standuri cu articole vestimentare care mai de care mai glamorous. Vizitatorii au fost in cea mai mare parte fete, iar partea cealalta, de baieti, erau iubitii fetelor din prima parte, afisand fete obosite si plictisite de atatea vizualizari de rochite si accesorii. Erau de-a dreptul amuzanti.

Targul mi-a oferit ocazia de a le cunoaste pe fetele de la Irenka, ele au fost si organizatoarele, am vorbit cu Lia Delicii si mi-am cumparat un ulei (imi doream de mult sa incerc produsele ei, doar ca nu avusesem ocazia sa le si vad) si i-am prezentat Danei Rogoz, care a fost promotorul evenimentului, ceaiurile noastre speciale. A fost incantata de setul Sex, Tea & Rock’n’roll.

In concluzie, targurile nu sunt cu siguranta un motor al vanzarilor, dar sunt un foarte bun prilej de socializare, de a cunoaste oameni noi si frumosi, de a schimba contacte si de a te promova. Am ramas cu o impresie foarte placuta si ma gandesc chiar sa organizez un targ…..inedit. Cine vine in echipa? 

Iti multumesc. Si ramas bun...

Ieri s-a terminat. Astazi iti simt lipsa si mai tare. Si regret ca nu am stat langa tine mai mult, ca nu am vorbt cu tine mai mult, ca nu am realizat mai bine si mai din timp cat de greu este, pentru ca zambetul tau nu m-a lasat. Tu si eu, Brutus, vom avea intotdeauna o legatura speciala.

Iti multumesc pentru ca te-am cunoscut, pentru ca mi-ai aratat prima si singura “cireada de melci” pe care imi era dat sa o vad in viata, pentru ca m-ai facut spectator la intrecerea melcilor tai, pentru ca m-ai invatat sa joc sah, pentru ca mi-ai aratat ce inseamna sa te pierzi si apoi sa te regasesti, pentru ca m-ai invatat sa rad cu putere si sa fac din orice intamplare o gluma, pentru ca mi-ai aratat primul film de groaza, pentru ca mi-ai aprins prima tigara, pentru ca ai impartit cu mine chiftelele delicioase facute de mother, pentru ca  ai avut incredere in mine, pentru ca mi-ai inspirat dragostea pentru lectura, pentru ca  m-ai invatat sa folosesc windwosul, pentru ca mi-ai aratat ce inseamna lupta si m-ai invatat ca “never ever give up”, pentru ca m-ai indragostit de vampirul Lestat, pentru ca m-ai invatat sa mananc sanatos, pentru ca m-ai "obligat" sa argumentez orice afirmatie, pentru ca mi-ai dat "dreptatea mea", pentru cel mai strengaresc zambet, pentru cele mai haioase apelative, pentru cele mai tari glume.

Pentru cea mai frumoasa copilarie, cea mai furtunoasa adolescenta si cea mai intensa viata de….post adolescent. Pentru tine. Pentru ca esti cu mine in fiecare zi. Fara ramas bun.   

339

Scrie pe usa de lemn vechi, cu cifre de fier oxidat de trecerea timpului. Ne uitam cu ochii ingroziti la cifrele 339 de pe usa, asteptand cu frica sa se deschida. Dincolo de ea, prietena noastra se lupta pentru viata. iar lupta e prea grea pentru trupul ei slabit de chimioterapie si tratamente chinuitoare. Ea totusi lupta. Dintr-o data in linistea apasatoare, se aud tipetele de disperare cu care trage de viata ei, viata pe care si-a dorit-o, viata pentru care a luptat in ultimii 5 anii cu toate fortele ei, fara sa renunte nici macar o secunda. Tipetele ei ne ingrozesc si fugim. Stam afara, in frig si plangem. Cand s-a ajuns aici? Ma tin tare. Imi spun ca asa e viata, ca la un moment dat trebuie sa avem curaj sa fim alaturi de cei care se lupta cu moartea. Ma tin tare… 

Din bloc coboara Anca si ne vede. O asaltam cu intrebari. Ne raspunde cu lacrimi in ochi. Ma tin tare….Mergem sa ne plimbam putin, ca sa ne facem curaj sa urcam. Ma tin tare. Intreb ce fac mama ei, fratele ei. Anca imi spune ca a intrebat-o pe mama ei daca sunt pregatiti, daca au un loc de veci in orasul natal. Si atat. Mi se inmoaie genunchii, imi tremura tot corpul, nu imi pot controla mainile si izbucnesc intr-un plans de disperare. Constientizez si nu ma mai tin tare. Plangem. Si ne hotaram sa urcam, sa fim alaturi de prietena noastra in ultima lupta pentru viata.

Dear cancer, I hate you!