Pe Ana am cunoscut-o acum mai bine de 5 ani, in timpul
studentiei, la prima mea iesire in B52. Era prietena unei prietene. Ne-am vazut de
putine ori de atunci si de fiecare data pasager, in timpul intalnirilor mele cu
prietena noastra comuna.
Luna trecuta mi-a scris pe facebook si am iesit impreuna la
o cafenea din apropierea casei pentru ca suntem oarecum vecine.
Intalnirea a fost surprinzatoare, cel putin pentru mine,
deoarece am descoperit o persoana diferita de cea pe care mi-o aminteam, cu care am descoperit ca avem cateva lucruri in comun si care m-a impresionat prin
deschidere si empatie. Am vorbit despre proiectele fiecareia si despre
dezvoltare personala.
Ana este o persoana tot timpul disponibila sa ii ajute pe
ceilalti. Cu sfaturi, cu experiente prin care a trecut ea. Acum lucreaza cu
mama ei si mi-a povestit ce frumos s-a dezvoltat relatia lor de cand s-au
cunoscut si din punct de vedere profesional. Niciodata pana sa imi vorbeasca ea
despre asta nu mi-am imginat cum ar fi sa lucrez cu mama. Chiar si acum imi e
greu sa imi imaginez. Pentru ca tindem sa ne catalogam parintii ca inapoiati,
inadaptabili in lumea noastra cea noua, cu high-tech si networking. Insa, cel
mai probabil am fi surprinsi, daca am incerca.
La ultima intalnire cu Ana, am discutat despre faptul ca ii
place sa influenteze in bine viata oamenilor, la fel ca si mama ei.
Daca ma gandesc la Ana imi vin in minte cinci cuvinte:
inspiratie, ceai, carti, biciclete si drumetii.
Draga Ana, ma bucur ca te-am reintalnit si abia astept sa ne
revedem la Tabiet! Sau la tenis. Sau pe bicicleta J