Astazi, 2 aprilie, am reusit sa dau sala pentru prima data, dupa doua scoli auto terminte (si una dintre ele expirata, desigur) si 2 luni de amanari sub pretextul studiului asiduu. Si am picat-o. Nu am avut emotii si nici intrebarile nu au fost grele, nici galagie in sala. Pur si simplu nu am fost sigura pe mine in raspunsuri, mai exact in raspuns. pentru ca am picat cu 21 de puncte, iar la ultima intrebare, cand aveam 21 de raspunsuri corecte, 4 gresite si o ultima intrebare decisiva, am intors-o pe toate partile timp de 5 minute, ca sa aleg un raspuns incorect.
Dincolo de asta insa, experienta DRPCIV Pipera a fost de neuitat. Pentru ca dupa ce strabati un Bucuresti ingropat (a se intelege plin de gropi si fara asfalt) ca sa ajungi la " Cuca Macaii" in Pipera, la sediul DRPCIV, care surprinzator, arata destul de bine (interior-exterior) ajungi la acelasi ghsieu romanesc cu aceeasi romani lucratori la stat, plictisiti si nepoliticosi. Desi dotarile sunt evident moderne, "sistemul" tot se mai blocheaza, iar "operatorii" nu stiu sa dea macar un restart. Dupa ce Dna PC (se pare ca e gradul profesional - Politist Comunitar) Adriana a tipat la mine in gura mare, la 8.15 dimineata, ca nu am scris corect ordinea numelui si prenumelui ( scrisesem bineinteles Aura Oprea si nu Oprea Aura ) si ca ea nu are timp sa astepte sa completez dosarul atunci, iata ca in scurt timp se blocheaza "sistemul". Si stam si ne uitam unii la altii timp de 15 minute in care un tip cu blugi din obor si cu tricou Lacoste (cu siguranta contrafacut) trece pe la fiecare "PC" ca sa restarteze computerele. Intre timp, PC-ul de vizavi, un tanar de maxim 28 de ani, isi ia iPhoneul de pe birou si ii spune coelgei lui, PC Adriana, care se ocupa de mine sa ii dea un "bip" cand se rezolva treaba. Fata care astepta la ghiseul lui nu stia daca e o gluma sau tipul chiar o lasa balta si pleaca. Nu face PC-ul cu iPhone trei pasi ca iata, se deblocheaza "sistemul" si examenele pot fi programate! Iuhuuuu!!
Si din pacate am picat sala si cel mai rau imi e ciuda ca va trebui sa ii mai vad pe acesti PC inca o data si sa mai stau la ghiseele lor si sa ma rog sa nu se mai blocheze sistemele. Deh!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu